Olexanadr Barsucov a eliberat Andrііvka și planifica să se căsătorească… Amintirile logodnicei despre militarul căzut în războiul ruso-ucrainean

Olexandr Barsucov, cu indicativul “Dvorf,” s-a înrolat voluntar pe front în datade 24 februarie – brigada de asalt (“Azov”) și intenționa să zboare cu elicopterul spre Mariupol, ce era înconjurat de forțele ruse de ocupație. Ulterior, a luptat în apropiere de Kiev și regiunile Herson, Zaporojjia, Donetk. A murit la 13 septembrie în timpul eliberării localității Andriivka de lângă Bahmut. Înainte de moarte, el a cumpărat un inel de logodnă, dar nu a avut ocazia să-l dăruiască logodnicei sale. Despre povestea militarului mort informează audiovizualul public Suspilne.

Daria Levina, logodnica militarului decedat: ”Într-un an și jumătate, el mi-a făcut cerere de căsătorie de trei ori, și de trei ori am fost de acord. De fiecare dată spunea că este doar în glumă și că va face o cerere serioasă mai târziu. Și, desigur, am fost de acord. Bărbații trec prin propriile lor îndoieli și asta este întotdeauna un risc. El spunea că nu vrea să mă lase văduvă tânără.

După înmormântare, am început să primesc mesaje din  Instagram, care mă anunțau că el nu și-a ridicat comenzile, dar știu  despre moartea lui, și mă rugau să redirecționez coletele. În unul din ele era un inel, asemănător cu cel pe care planificam să-l purtăm când ne căsătorim. Cu toate că l-am pus singură pe deget, nu-mi pare rău că l-am ales pe el și că logodnicul meu a decis binevol să servească în rândul armatei ucrainene. Mă voi mândri întotdeauna de el.

Acest parc este  scump pentru mine, deoarece aici am petrecut mult timp împreună – plimbam câinele meu, aici veneam la întâlnire în acele „rare” momente când venea în Cernăuți. Ne știam din copilărie, eu eram în clasa a 5-a. El a fost prima mea dragoste în școală, la fel cum și eu am fost pentru el,  ca adolescenți, ne-am întâlnit timp de doi ani. Apoi fiecare a mers să-și continue studiile… El s-a dus să învețe în Kiev. Spunea că este atât de curajos încât va deveni patolog, dar, a învățat de  reanimatolog. Întotdeauna am ținut legătura, ne felicitam reciproc cu ocazia zilei de naștere. Eu sunt născută într-o zi cu mama lui, îar el, în ziua în care părinții mei sărbătoresc ziua nunții lor, așa că niciodată nu uitam desptre ziua noastră de naștere.

A început războiul, invazia pe scară largă, și în primele zile ale lunii martie, după ce a decis să plece la război, mi-a scris din nou. El a văzut că eu cu prietenii mei încercăm să ajutăm aici în Cernăuți, faceam voluntariat. El mi-a scris, și, desigur, i-am răspuns. I-am spus că dacă ajut străinii, cum pot să nu ajut o persoană scumpă? Adevărul este că nu aveam acces la ceea ce avea nevoie el, dar am putut să îi furnizăm mici truse de prim ajutor care mergeau în mașină, șosete, prosoape, chifle și biscuiți, și am pregătit special o cutie separată pentru el. Nu știam dacă avea nevoie de ceva anume sau dacă îi va plăcea ce i-am trimis, dar am semnat o cutie personal pentru el.

Atât coletul trimis, cât și gestul personal de a-i face o cutie specială l-au emoționat profund. El a fost impresionat și încă o dată s-a  convins cât de mult țin la el. După aceea, legătura noastră nu s-a întrerupt, cu excepția perioadelor în care era în misiuni de luptă, și acum…  Ulterior Olexandr s-a alăturat Batalionul de voluntari Azov, la început în unitatea care era în apropierea Kievului (Azov-Kiev). Cea mai mare parte a anului 2023 a petrecut-o pe frontul din Donbas. A participat la luptele de lângă orașul Bahmut, a primit medalia “Crucea de argint”, pentru curaj. A primit această distincție când era în viață. Era lunetist, și în același timp, un medic profesionist. Din păcate, eliberarea localității Andrііvka a venit la un preț foarte mare și nu doar pentru mine, dar și pentru alte familii cu care am acum relații strânse.

Am discutat, ce să facem în cazul în care se întâmplă ceva… Singurele două lucruri pe care el m-a rugat să le fac: să o susțin pe mama lui și, dacă este posibil, să fac incinerarea în Kiev. Acesta este orașul lui natal. A trăit acolo cea mai mare parte a vieții.

Mă bucur că el va fi în Kiev, deoarece așa mai mulți oameni vor vini să-l vadă. Când vor aduce copii în excursie și le vor arăta că aici se odihnesc eroii, el va fi acolo. Numele lui va fi înălțat în veșnicie ca Erou al Ucrainei… Este esențial să onorăm eroii noștri. Este important să o facem împreună, este o tragedie nu doar pentru familia lor, ci și pentru toți cei dragi lor. Nimic nu poate aduce înapoi persoana dragă, dar sentimentul de singurătate în acele momente și faptul că societatea este acolo pentru a te sprijini în momentul durerii este crucial. Aceast lucru ajută familiile să treacă prin această tragedie. Eu doresc ca amintirea despre Dvorf să rămână vie ca a unei persoane puternice, rezistente, curajoasă și totodată extrem de caldă, prietenoasă și independentă. El nu ar lăsa niciodată pe nimeni în necaz și ar da ultimii bani pentru a ajuta pe altcineva. El ar fi acel soare călduros care încălzește oamenii din jur. Singurul lucru care mă motivează acum, este gândul ca toată lumea să-l cunoască și să-și amintească de el.

Acest carnet a logodnicului meu a început inițial de când a hotîrât să servească în rândurile armatei. El se temea că ar putea uita ceva din cele învățate și încerca să și le noteze. Și, în mod neașteptat pentru mine, în acest caiet au fost cuvinte adresate special mie: ”...11 martie 2022. Am sosit la Azov. Prima zi în serviciul militar. Am primit un sac de dormit de la armata franceză” și  ”…17 mai 2022. Am ajuns în altă locație. Am schimbat camera, în coridorul din consiliului local. Simt dorința puternică de a întrerupe contractul și de a veni la Cernăuți, la Dașa, îmi este dor de ea… Te iubesc, draga mea. Toată această lipsă de organizare și incertitudine, împreună cu dorul pe care îl simt, mă fac să mă gândesc constant să închei contractul și să încerc să ne ecăsătorim, o families ă fim, să mergem la serviciu, să ieșim la plimbări seara, să mergem la cumpărături împreună, să sărbătorim aniversările noastre. Mi-e tare dor de tine, draga mea”. Pentru o persoană precum el, cu o natură analitică și intelectuală, a fost o descoperire neașteptată, deoarece el rar își exprima emoțiile într-un mod atât de sincer și tandru.

…A fost adus de camarazii lui în ziua înmormântării, împreună cu alte lucruri…”