ONU raportează 6.919 de civili ucişi în Ucraina în cele zece luni de invazie rusă
De la declanşarea invaziei ruse pe 24 februarie 2022 şi până în data de 2 ianuarie a.c., 6.919 civili au fost ucişi şi 11.075 răniţi în Ucraina, a anunţat marţi Biroul ONU pentru drepturile omului.
Aceste cifre sunt de fapt mult mai mari, atrage atenţia ONU, mai ales în regiunile unde se duc lupte intense şi unde activitatea de monitorizare a observatorilor organizaţiei este mai dificilă.
Până la ora actuală, printre cei decedaţi au fost identificaţi 2.737 de bărbaţi, 1.842 de femei, 216 de băieţi şi 175 de fete.
De asemenea, 2.401 de bărbaţi, 1.729 de femei, 321 de băieţi şi 233 de fete au fost răniţi în primele zece luni de război.
În regiunile Doneţk şi Lugansk numărul victimelor făcute de război a depăşit 9.736 de persoane civile, conform Naţiunilor Unite. În restul ţării, cifra este de 8.258 de victime civile.
În ultima lună din 2022, ONU a înregistrat 188 de decese şi 613 răniţi în Ucraina, ceea ce reprezintă o creştere cu 15,4% în comparaţie cu numărul lunar precedent de victime.
Cele mai multe atacuri (86%) au avut loc în regiunile controlate de guvernul ucrainean, în timp ce 14% dintre acestea au avut loc în regiunile Doneţk şi Lugansk, ocupate de ruşi.
Conform cifrelor ONU, o proporţie de 93% dintre victime a rezultat în urma bombardamentelor, restul fiind cauzate de mine şi alte tipuri de explozibili.