„Pacea este capodopera rațiunii”
Oare ce poate fi mai scump decât pacea? Nimic…La baza tuturor lucrurilor care se fac va sta totdeauna pacea! Fără ea practic nu ar exista nimic!
Trei lucruri esențiale în lumea aceasta și le dorește omul indiferent de apartenența etnică, religie sau politică: Pacea, Sănătatea și Fericirea. Un trio care înglobează pe toate celelalte componente-piloni ale unei vieți împlinite. Pacea este etalonul purității, iubirii și-al armoniei mondiale, și de aceea din 1981 la 21 septembrie se celebrează Ziua Mondială a Păcii.
Cuvântul Pace este rostit de către toată lumea, pentru că fiecare înțelege, simte cu sufletul, cu mintea valoare-i incomensurabilă.
Pacea e cu certitudine oglindirea raiului, un rai pământesc, scăldat în albastru și îndulcit cu roz, și pictat în nuanțe frumoase de verde. Cu siguranță, cel mai profund simț este dulceața păcii, curgându-le prin vene mai ales la acei, care au gustat din amărăciunea războiului.
Cu certitudine pacea se naște în fiecare dintre noi, iar pentru a promova pacea mondială trebuie să promovăm mai întâi de toate pacea noastră interioară.
Elevii și cadrele didactice de la Liceul “Mihai Eminescu” Carapciu participă activ ani de zile la Ziua Mondială a Păcii, demonstrând imaginația și creativitatea, care își au locul în sufletele lor. Și anul acesta elevii liceului nostru au dat dovadă de o imaginație creatoare extraordinară, demonstrând prin participarea la diversele activități educative, că „DORINȚA NOASTRĂ SUPREMĂ ESTE SĂ FIE PACE ÎN ȚARA NOASTRĂ ȘI ÎN TOATĂ LUMEA!!!”