Parlamentul francez a susținut crearea unui tribunal special pentru agresiunea Federației Ruse

Tribunal special pentru agresiunea Federației Ruse. Adunarea Națională a Franței (camera inferioară a parlamentului) a adoptat o rezoluție în sprijinul Ucrainei și a cerut crearea unui tribunal special pentru președintele Federației Ruse și cei din anturajul lui Putin pentru crimele de agresiune împotriva Ucraina și nu numai.
Despre acest lucru a anunțat pe pagina de Facebook, șefa delegației ucrainene la APCE, Maria Mezențeva, notează „Evropeiska Pravda”. Potrivit acesteia, în rezoluție se condamnă cu fermitate atacul nejustificat și ilegal al Federației Ruse împotriva poporului ucrainean și crimele de agresiune comise împotriva Ucrainei. În document, printre altele, este salutată crearea de către Franța a unui fond în valoare de 100 de milioane de euro pentru achiziționarea de echipamente militare pentru Ucraina.
De asemenea, în rezoluție, potrivit șefului delegației ucrainene la APCE, se solicită Uniunii Europene și statelor membre să continue să sprijine pe deplin Curtea Penală Internațională în activitatea sa de investigare a oricăror posibile crime de război sau crime împotriva umanității comise pe teritoriul Urainei de la începutul agresiunii.
”Autorii unor astfel de crime pot fi judecați de Curtea Penală Internațională sau, dacă este necesar, de un tribunal special după încheierea conflictului”, anunță Mezențeva pe pagina de Facebook.
Urmăriți-ne pe Telegram