În Lunea Rusaliilor se sărbătorește hramul Bisericii din Cotul Ostriței și sfântului lăcaș din Mahala. E mare sărbătoare în întreaga comună. Numai joc și voie bună, cum era odinioară, nu mai este. Tragice sunt zilele de astăzi, ecou de mare tristețe străbate și din trecut. Anul acesta hramul satului s-a suprapus cu cea mai neagră dată din istoria românilor din nordul Bucovinei, dar mai ales a celor din Mahala. Într-o singură noapte, la 12 spre 13 iunie 1941, 800 de măhăleni au fost scoși din casele lor și duși la moarte în depărtările de gheață ale Siberiei.
După acest val devastător au mai urmat și alte represalii, românii pașnici devenind dușmani de moarte ai cotropitorilor sovietici. Toți cei osândiți, masacrați de regimul totalitar stalinist de ocupație își trăiesc astăzi nemurirea prin cele trei monumente înălțate în memoria lor. Anul trecut în spațiul ce-și are începutul unui viitor parc a fost dezvelit semețul monument de la Ostrița, purtat în gând de Elena Nandriș pe parcursul a 15 ani cât și-a îndeplinit datoria de primar al comunei. A fost foarte multă lume la acel memorabil eveniment – oameni ai locului, oaspeți de mai departe.
Astăzi ne-am adunat doar câțiva, după ce au trecut pe acolo cu cântece de cătănie ”Urmașii lui Ștefan” din tânăra generație. Pe ”Câmpia cu dor de libertate”, cum doresc măhălenii/ostricenii să-și numească parcul, i-am întâlnit în jurul Elenei Nandriș pe cei care i-au susținut inițiativa și i-au fost de sprijin la tot pasul – medicul Ion Mitriuc cu soția Angela, lucrătorii căminului cultural, soții Dumitru și Olga Zaidel, învățătoarea Elena Zaidel.
De la Cernăuți au venit cu nestinsa făclie a memoriei jurnalista Carolina Jitaru și regizoarea TV regionale Cernăuți, Iulia Toderean. A dominat mai mult tăcerea, momentul evocator trecând fără cuvântări patetice. În liniștea care ne-a lipsit acum un an, când spațiul din jur era plin de lume și fiecare era dornic să spună ceva elogios despre vrednicii moștenitori ai neamului victimizat prin Siberii, Ion Mitriuc a depănat etapele de realizare a acestui măreț simbol – al lacrimilor memoriei, dar și duhului neînfrânt, dorului de libertate mereu arzător în inimile urmașilor celor care s-au învrednicit de pomenire veșnică pe pământ și glorie în ceruri.
”Întâi a apărut proiectul unui preot din România, Vasile Tomaș, apoi vulturul cu crucea în cioc, darul lui Mircea Cosma din Ploiești”, povestește Elena Nandriș. De fapt, ideea îi aparține încă din ziua dezvelirii bustului Aniței Nandriș în centrul comunei, anul 2012. Dar a amânat realizarea, în favoarea Troiței din Lunca Prutului unde au fost masacrați sute de măhăleni. Deoarece nu s-a reușit să se obțină mijloacele necesare din fondurile primăriei, banii au fost strânși din donațiile sătenilor și ale prietenilor din România. S-a adunat ani de zile câte puțin. ”Cheltuielile au fost foarte mari. Vedeți ce înălțime are monumentul?! Mai mult de cinci metri și tot atâta e în adâncime, adică fundamentul în pământ”, ne-a explicat Ion Mitriuc, adăugând că acesta e puținul ce au putut să-l facă pentru consătenii victimizați și neuitarea suferințelor lor. Pe viitor se gândesc ce copaci ar fi mai bine să sădească pe de o parte și alta a aleii și cum să transforme locul într-un complex memorial. Cei care au optat și au depus eforturi pentru înălțarea acestui monument doresc să lase urmașilor un adevărat spațiu al libertății și credinței străbune, ca nicicând să nu existe mâini și conștiințe încătușate. Ca și bustul Aniței Nandriș, această statuie a libertății le va fi un zid protector, locul sacru unde generațiile viitoare se vor aduna la rugăciuni, să-și deplângă neamul sacrificat.
Pentru BucPress:
Maria Toaca
Urmăriți-ne pe Telegram
