Pe câmpul de luptă a murit un militar din Storojineț
Pe câmpul de luptă a murit, din cauza rănilor suferite, militarul Mihailo Kirik din orașul Storojineț, regiunea Cernăuți. Soldatul s-a stins din viață pe 4 iunie. Peste două zile el urma să împlinească 25 de ani.
Primarul comunei Storojineț, Igor Mateiciuk, a informat pe pagina sa de Facebook că tânărul a decedat în urma rănilor incompatibile cu viața, suferite în timpul unui atac cu mortiere și lansatoare de grenade reactive al inamicului, asupra pozițiilor ucrainene din regiunea Lugansk.
„Să păstrăm în inimile noastre o amintire frumoasă și strălucitoare despre acest curajos apărător, care va fi mereu adus în memoria celor dragi, a prietenilor și a tuturor celor care l-au cunoscut, iubit și respectat. În aceste momente de doliu, suntem alături de voi. Să găsească sufletul său odihnă veșnică, iar Domnul să-l primească în rândul celor drepți!”, a scris Mateiciuk.
Urmăriți-ne pe Telegram