În regiunea Cernăuți, unsprezece refugiați singuratici au beneficiat de adăpost social, fiind încadrați ca persoane cu mobilitate redusă sau cu dizabilități. Aceștia au fost cazați inițial în unități medicale pentru o perioadă de o lună, timp în care li s-a asigurat îngrijire medicală și suport din partea unui asistent social. După această perioadă, refugiații au fost relocați într-un centru social pentru o durată de un an, a declrat într-un interviu pentru audiovizualul public Suspilne, adjuncta directorului Departamentului regional pentru protecția socială a populației, Olena Zabavska.
„Asistenții sociali iau legătura cu persoanele cu mobilitate redusă imediat după evacuarea lor în regiunea Cernăuți. Ulterior, acestea sunt direcționate către o unitate medicală care are contract cu Sistemul Național de Sănătate și primește compensații pentru îngrijire și cazare”, a explicat Zabavska.
Centrele sociale unde persoanele pot locui până la un an sunt situate în orașul Cernăuți și în raionul Vijnița. Aici, refugiații primesc îmbrăcăminte, obiecte de primă necesitate, o masă pe zi, precum și acces la facilități pentru gătit și spălarea hainelor. Pe parcursul anului, asistentul social îi sprijină în găsirea și închirierea unei locuințe, angajarea în muncă, obținerea asistenței juridice sau restabilirea legăturii cu familia.
Vom reaminti, familiile care includ persoane cu mobilitate redusă sau cu dizabilități pot locui împreună în locurile de ședere temporară pentru refugiați. În acest caz, se poate alege o locație cu locuri disponibile și condiții corespunzătoare nevoilor. Un exemplu este centrul de servicii sociale „Turbota”. Aici, persoanele cu dizabilități nu beneficiază de îngrijire medicală sau masă, însă spațiul oferă condiții accesibile, bucătării comune, lift incluziv și terenuri sportive amenajate.
Informații privind locațiile cu locuri disponibile pentru refugiați, cetățenii pot contacta linia fierbinte a Administrației Militare Regionale Cernăuți la numărul: 080 033 50 47.
BucPress


