Portrete de război: Profesorul din Transcarpatia care ține prelegeri din tranșeie

Profesor, expert în turism și acum militar, Fedir Sandor s-a alăturat grupului de Apărare Teritorială  în prima zi a  invaziei  la scară largă. A devenit cunoscut în toată Ucraina și peste hotarele ei  datorită fotografiei în care predă din tranșee. Acum bărbatul este în vacanță în Transcarpatia, iar Audiovizualul Public a reușit să discute cu el.

„Când am spus  ce voi face mai întâi când voi reveni în Transcarpatia – voi bea cafea tare ca la noi, unde i se spune kavil. Așa am și făcut. Am băut kavil transcarpatic. Am ajuns în oraș, mai întâi am mâncat tortul simbolic  „Ujgorod”, iar acasă deja mă așteptau cartofii la cuptor. Pentru că sunt un cunoscător și amator de  bucate  transcarpatice”, povestește militarul.

Pentru prima dată în șase luni, Fedir Sandor se află într-o scurtă vacanță în Transcarpatia.

El a spus: „A existat o singură motivație: să rămân în viață și să salvez tot ce mă înconjoară. Nu mă gândeam la momente extraordinare, ci la unele simple, umane: să mă salvez pe mine și patria. Pentru că între ele este o legătură indisolubilă”.

Timp de o lună și jumătate, Fedir Șandor s-a antrenat în Transcarpatia, apoi a mers pe front. Când s-au reluat studiile la universitate, profesorul a continuat cursul și a ținut prelegeri din tranșee sub  sunetul exploziilor.

„A fost un singur episod în care au fost multe asemenea sunete. Studenții m-au întrebat ce se aude? Întreb dacă vrea cineva să vadă unde sunt? Au spus: da. Am terminat prelegerea și am demonstrat. Doar unui singur grup de studenți le-am arătat unde mă aflam. Și n-am arătat  altor grupuri. De ce? „Războiul nu are nimic comun cu orele universitare”, a spus Fedir Șandor.

În timpul uneia dintre aceste prelegeri, Fedir Șandor  a fost fotografiat de un coleg.  După ce poza a devenit virală au apărut  meme cu profesorul din tranșee. Studenții între ei îl numesc pe Fedor Fedorovych simplu: profesor. Și chiar și în lipsa lui, au organizat un festival  începute de el.

„După victorie, primul lucru pe care îl voi face, este atât de subiectiv, este să mă bărbieresc. Asta va însemna că războiul s-a încheiat”, a spus Fedir Șandor.

Elvira Chilaru


Donează pentru BucPress Cernăuți - sprijină jurnaliștii români din Ucraina