Portrete de război: Rușii au lovit o casă din apropiere, am avut doar câteva secunde să fugim în adăpost – militarul Andrei din brigada 128
Andrei este originar din Bucovina, este soldat superior în Brigada 128 Separată Transcarpatică de Asalt Montan. Când Rusia a invadat Ucraina, a primit o citație și a mers imediat la Comisariatul Militar.
„Am înțeles că războiul e război, așa că aici se poate întâmpla orice. Am fost încartiruiți într-un sat chiar pe linia frontului, am locuit în case abandonate și am fost sub focul lansatoarelor de rachete Grad. Aceasta nu este o armă de înaltă precizie, rușii au bombardat satul fără a avea o țintă concretă. Obuzele au lovit casa vecină și ne-am dat seama că avem câteva secunde să fugim în adăpost”, a spus Andrei.
Potrivit lui, următorul proiectil a zburat în casa lor și a distrus-o. Dar au reușit să se ascundă, doar unul dintre luptători a primit o rană ușoară la picior.
“Inamicul a lovit de la o distanţă de câțiva zeci de kilometri, dar a trebuit să-l văd pe viu – la 800 de metri distanţă, când unitatea noastră era în estul țării. Am tras deliberat, fără nicio barieră psihologică, fără remușcări. Pentru că înţelegem că avem în față dușmanul și dacă nu-l distrugem, ne va nimici el pe noi…”, a spus soldatul.
Potrivit lui Andrei, el și soția sa trăiau într-o căsătorie civilă, dar odată cu începutul războiului au decis să-și înregistreze căsăroria.
„Comandanții mi-au dat o scurtă vacanță, așa că acum eu și soția mea suntem deja o familie oficială. Pot spune că comandanții mei nemijlociți sunt oameni dintr-o bucată, le poartă de grijă soldaților, îi protejează în luptă și îi antrenează la exerciții. Avem băieți din diferite regiuni ale Ucrainei, de vârste diferite și educații diferite, dar trăim cu toții ca o mare familie”, a spus Andrei.
Urmăriți-ne pe Telegram