Prejudicii de aproape jumătate de milion de grivne: va fi judecat directorul unei întreprinderi comunale din cadrul Consiliului Local Svaleava

Directorul unei întreprinderi comunale a Consiliului Local Svaleava va compărea în fața instanței, fiind suspectat că a organizat o rampă ilegală de deșeuri și a poluat solul pe teritoriul comunității. Valoarea prejudiciilor cauzate se ridică la aproape jumătate de milion de grivne.

Informația a fost publicată pe site-ul Procuraturii din Transcarpatia.

Din surse proprii, Suspilne a aflat că este vorba despre directorul ÎM „Administrația de Producție a Gospodăriei Comunale”, Mihail Pitra.

Potrivit anchetei, funcționarul ar fi organizat depozitarea deșeurilor menajere solide în afara terenului destinat acestui scop, în zona „Cionok” din orașul Svaleava. Deșeurile erau depozitate pe terenuri învecinate, care nu erau prevăzute pentru astfel de activități și rămâneau deschise, fără împrejmuire.

Expertizele efectuate au constatat depășirea nivelurilor admise ale substanțelor poluante, în special ale clorurilor și azotului amoniacal, fapt care reprezenta un pericol pentru mediu.

Potrivit procurorilor, suprafața totală a terenurilor poluate depășește 2,7 mii de metri pătrați, iar prejudiciile estimate de experți se apropie de jumătate de milion de grivne.

Funcționarul este suspectat în baza art. 239 alin. 1 din Codul Penal al Ucrainei — poluarea și degradarea terenurilor cu substanțe și deșeuri nocive pentru mediu, ca urmare a încălcării normelor speciale, fapt care a creat pericol pentru mediu.

Potrivit oamenilor legii, bărbatul a compensat integral prejudiciile provocate de poluarea terenurilor și a inițiat curățarea zonei afectate de deșeuri.

Jurnaliștii Suspilne au încercat să obțină poziția lui Mihail Pitra, apelând numerele de telefon indicate pe site-ul Consiliului Local Svaleava, însă acestea s-au dovedit a fi nevalabile. Redacția precizează că este gata să publice punctul său de vedere.

Elvira Chilaru

Donează pentru BucPress Cernăuți - sprijină jurnaliștii români din Ucraina