Anunțul a fost făcut de Fico pe 10 mai, pe pagina sa de Facebook, relatează „RBC-Ucraina”.
Potrivit lui Robert Fico, în timpul unei întâlniri personale din Armenia, Volodimir Zelenski și-ar fi exprimat disponibilitatea pentru negocieri cu Vladimir Putin în orice format.
Premierul slovac a declarat că a transmis aceste mesaje părții ruse și a făcut public răspunsul oferit, potrivit lui, de liderul de la Kremlin.
„Dacă președintele ucrainean este interesat de o întâlnire, trebuie să își contacteze telefonic omologul rus”, a afirmat Robert Fico.
Totodată, acesta a apreciat pozitiv ideea prelungirii regimului de încetare a focului, menționând că acest lucru ar putea crea spațiu pentru eforturi diplomatice și pentru procesul de negocieri.
În același timp, premierul slovac s-a pronunțat împotriva unei „noi cortine de fier” între Uniunea Europeană și Rusia, subliniind interesul pentru „relații standard, prietenoase și reciproc avantajoase cu această putere mondială”.
Anterior, secretarul de stat al Ministerului de Externe al Slovaciei, Rastislav Chovanec, declarase că Robert Fico urma să transmită lui Vladimir Putin, în timpul vizitei sale la Moscova din 9 mai, un mesaj din partea lui Volodimir Zelenski. Acesta a presupus că Fico ar putea primi și informații suplimentare privind modul în care Kremlinul vede posibilele căi de încheiere a războiului împotriva Ucrainei.
Consilierul președintelui Ucrainei, Dmitro Litvin, a declarat că Fico ar fi dus la Moscova un semnal privind disponibilitatea lui Zelenski pentru o întâlnire la nivel de lideri în vederea încheierii războiului.
Elvira Chilaru


