Președintele Zelenski i-a înmânat personal pașaportul unei adolescente din regiunea Cernăuți, fiica unui erou căzut pe front

Cu prilejul Zilei Statalității Ucrainene, președintele Volodimir Zelenski i-a înmânat personal pașaportul ucrainean unei tinere de 14 ani din regiunea Cernăuți – Nadia Nîjnik, fiica unui militar ucrainean care și-a pierdut viața în războiul ruso-ucrainean. Gestul simbolic a avut loc în cadrul unei ceremonii solemne dedicate copiilor cu merite deosebite și cu istorii marcante de viață.

Potrivit unui comunicat al Consiliului Regional Cernăuți, citat de Direcția Teritorială de Vest a Gărzii Naționale a Ucrainei, adolescenta a fost aleasă alături de alți tineri – campioni la competiții internaționale, voluntari sau copiii unor militari uciși în război.

„Când mi s-a spus că documentul îmi va fi înmânat de președinte, m-am bucurat enorm, deși am avut mari emoții. Toți copiii care au fost acolo au povești deosebite. A fost o onoare”, a declarat Nadia.

Tatăl ei, Bohdan Nîjnik, a fost comandantul unui pluton de infanterie din cadrul unei unități a Gărzii Naționale din Cernăuți. A participat la luptele pentru apărarea Ucrainei încă din primele zile ale invaziei ruse pe scară largă și a murit pe 1 martie 2024, în regiunea Donețk, în timp ce respingea un atac al forțelor inamice. A lăsat în urmă soția și doi copii.

Adolescenta își amintește cu emoție de tatăl său, despre care spune că i-a insuflat, încă din copilărie, dragostea de patrie și sentimentul demnității. Lecțiile despre istoria Ucrainei au devenit pentru ea temelia unei conștiințe civice pe care o duce mai departe, participând cu succes la olimpiade și implicându-se activ în sprijinirea armatei – confecționează plase de camuflaj și lumânări pentru tranșee.

„Pentru mine, acest pașaport este mai mult decât un document – este recunoașterea faptului că aparțin cu toată ființa mea statului ucrainean. Părinții ne-au învățat pe mine și pe fratele meu să iubim și să respectăm țara în care ne-am născut și să facem tot ce putem pentru ea”, a spus Nadia.

La școală, Nadia este cunoscută ca fiind o elevă sârguincioasă și ambițioasă. Practică sportul, participă la competiții de baschet și citește literatură artistică. Recent, a participat în Letonia, alături de alți copii ai militarilor ucraineni, la un spectacol în care a interpretat un personaj simbolic – „Speranța Ucrainei pentru victorie”.

Leonid Parpaut

Donează pentru BucPress Cernăuți - sprijină jurnaliștii români din Ucraina