Primarul de Cernăuți a dat răspuns la întrebarea dacă va fi instalat pomul de Cerăciun anul acesta
La conferința de presă anuală, primarul de Cernăuți, Roman Kliciuk a vorbit despre fezabilitatea instalării unui brad de Crăciun în Piața Catedralei din Cernăuți.
Potrivit acestuia, cel mai probabil un pom de Crăciun nu va fi instalat, cum se obișnuia până în război, în centrul orașului, dar copiii nu vor fi lipsiți de povestea de Crăciun, scrie BucPress cu referire la ACC.
În special, ca și anul trecut, un oraș festiv de Coca-Cola va fi amplasat în Piața Sf. Maria. „Nu putem spune că nu va fi sărbătoare. Poate că nu va fi ca în timp de pace. Cu siguranță vor fi pomi de Crăciun în parcuri, cartiere. În ceea ce privește bradul mare din centrul orașului, o decizie se va lua în ședință, pentru că trebuie alocate fonduri. Pentru instalare, pentru decorațiuni noi. Nu cred că va vota o majoritate în sală pentru aceasta. De asemenea, mă îndoiesc că merită. Dacă, Dă Doamne, se rezolvă ceva pe front și războiul se încheie până la sfârșitul anului, atunci vom lua o decizie pozitivă rapid”, a spus Roman Kliciuk.
Vă reamintim că pentru prima dată în 2023 la Cernăuți s-a decis să nu se instaleze bradul principal de sărbătorile de iarnă.
Agenția BucPress – www.bucpress.euCernăuți
Urmăriți-ne pe Telegram