Proiect de peste 300.000 de euro, finanțat prin Programul România-Ucraina

Patru instituții specializate pentru copiii cu nevoi educaționale speciale din regiunea Cernăuți au beneficiat de 300.000 de euro finanțare.
Centrul regional de reabilitare ”Familia” pentru copiii cu nevoi speciale a primit o finanțare de peste 200.000 mii de grivne pentru efeectuarea lcurărilor de renovare și a dotării sălilor de clasă cu invetarul necesar copiilor cu dizabilități.
Potrivit directorului adjunct pentru activitate educațională de la centruL de reabiliatre, Rodica Fustii, toate lucrările de reparații și de amenajare a birourilor și claselor pentru acești copii a fost posibilă grație fondurilor repartizate de UE prin intermediul programului de parteneriat dintre Ucraina și România, astfel încât au fost dotate toate sălile de clasă pentru copiii cu nevoi educaționale speciale, în special, în cadrul proiectului de învățământ special a fost deschis cabinetul Montessori ”Mediul terapeutic” pentru copiii cu autism. Implimentarea acestui proiect au îmbunătățit activitatea instituțiilor de educație incluzivă. Iar noi, pedagogii, suntem alături și ajutăm acești copii cu nevoi educaționale speciale să se socializeze, să se dezvolte și să se adapteze la piața muncii.
În cadrul programului de parteneriat România-Ucraina, patru instituții specializate din regiune au beneficiat de o finanțare din partea UE, valoarea totală a proiectuuli fiind de peste 300.000 de euro, a specificat directorul Centrului regional de reabilitare a copiilor cu dizabilități ”Familia”, Natalia Tcaciuc.
Urmăriți-ne pe Telegram