Rada a adoptat un proiect de lege pentru crearea unei Zone Unice de Roaming cu UE

Parlamentul a adoptat în ansamblu proiectul de lege nr. 12150 privind implementarea normelor UE în domeniul comunicațiilor electronice.
Ministrul Transformării Digitale, Mihailo Fedorov, a anunțat că adoptarea acestui proiect de lege reprezintă ultimul pas înaintea negocierilor cu UE privind aderarea la politica „Roam like at home”. Urmează ca legea să fie semnată de președinte, iar ulterior vor avea loc negocieri cu Comisia Europeană pentru crearea Zonei Unice de Roaming.
Proiectul de lege a fost susținut de 300 de deputați ai poporului. Acesta va permite operatorilor de telecomunicații din Ucraina și din Uniunea Europeană să colaboreze mai ușor și să facă schimb de servicii.
Datorită programului „ Roaming ca acasă”, ucrainenii vor putea, chiar și după încheierea stării de război, să utilizeze tarifele propriului operator fără a plăti taxe suplimentare pentru telefonie mobilă și internet pe teritoriul celor 27 de țări ale UE.
În prezent, pentru ucrainenii din UE este valabil roamingul gratuit temporar. Operatorii de telefonie mobilă l-au introdus în mod voluntar după invazia pe scară largă a Rusiei în Ucraina, în 2022.
În iunie anul trecut, Volodîmîr Zelenski a semnat legea privind Zona Unică de Roaming cu UE. Implementarea normelor legislației europene în materie de roaming a fost una dintre condițiile integrării europene a Ucrainei în domeniul comunicațiilor electronice.
Urmăriți-ne pe Telegram