„Războiul va dura încă 10 ani” – previziunile unui expert ucrainean
Într-un interviu pentru agenția de presă UNIAN de la Kiev, politologul ucrainean Oleg Soskin, directorul Institutului de Transformare a Societății, spune că Putin ar putea să atace și alte state europene în perioada următoare. În același interviu, Soskin crede că soarta Ucrainei ar putea fi influențată și de rezultatul alegerilor parțiale din SUA, acolo unde susținătorii lui Donald Trump ar putea reveni la putere, lucru considerat nefavorabil Kievului.
Bărbații ucraineni vor fi înrolați forțat în armata rusă
„Legea marțială a lui Putin este o dovadă a disperării și agoniei. Nici mobilizarea și nici terorismul energetic nu au fost suficiente pentru teroristul din buncăr ca să-și mențină controlul asupra teritoriilor furate, să oprească ofensiva Forțelor Armate ale Ucrainei sau să ne lase fără sprijinul lumii civilizate”, a scris pe contul său de Facebook Anton Gherașcenko, consilierul ministrului Afacerilor Interne al Ucrainei, cofondator al Institutului Ucrainean al Viitorului.
Expertul arată că legea marțială este o metodă de a-i forța de bărbații din acele teritorii să se înscrie în rândurile armatei ruse. „Cetățenii ucraineni vor fi trimiși în tranșee să moară, așa cum s-a mai întâmplat în cazul locuitorilor din regiunile Donețk și Lugansk. Este un genocid, o teroare. Un nivel maxim de cinism”, consideră Gherașcenko.
Un mare val de deportări din Herson, Zaporojie, Lugansk și Donețk
Vladimir Putin le pregătește tuturor ucrainenilor din regiunile ocupate un mare val de deportări în regiunile depresive ale Federației Ruse, a scris pe Twitter secretarul Consiliului de Securitate și Apărare Națională a Ucrainei, Oleksii Danilov.
El argumentează că Moscova are nevoie de deportări pentru a schimba în mod radical componența etnică a populației din acele regiuni. „Sunt crime pentru care Putin trebuie să fie judecat la ONU, crime care au mai fost comise de Rusia în Crimeea dar fără să fi fost pedepsită vreodată”, consideră oficialul ucrainean.
„Ridică-te, țară enormă” împotriva trupelor NATO și „fasciștilor” ucraineni
Politologul ucrainean Petro Cernik consideră că regimul lui Putin încearcă prin introducerea legii marțiale să mobilizeze populația. El amintește de un cântec sovietic din perioada celui de al Doilea Război Mondial „Ridică-te, țară enormă”, care este cântat în fiecare an la Moscova în timpul marcării Zilei Victoriei din 9 mai. Cântecul le cerere tuturor cetățenilor să se ridice în apărarea țării și să distrugă „forța întunecoasă a nazismului”. Același mesaj este repetat acum, arată Cernik într-un interviu pentru presa de la Kiev.
Președintele rus vrea să convingă opinia publică că pericolul „nazismului ucrainean” și al „imperialismului occidental” este foarte mare și foarte aproape de frontierele Rusiei. Dacă populația nu va susține eforturile „defensive” ale Moscovei, statul rus nu va mai exista.
„Putin își intimidează populația, spunând că fără o lege marțială blestemații membri ai NATO, împreună cu fasciștii ucraineni vor ajunge până la Vladivostok”, susține politologul.
Citește continuare știrii pe Libertatea
Urmăriți-ne pe Telegram