Regiunea Cernăuți: Au fost conduși pe ultimul drum militarii, care și-au jertfit viața pentru eliberarea Ucrainei de sub ocupația agresorului rus
Potrivit purtătoarei de cuvânt al centrului regional de recrutare și asistență socială, Tetiana Popovici, în regiunea Cernăuți au fost conduși pe ultimul drum militarii – Dumitru Ciocan, Ruslan Prus, Mâhailo Golovatiuk, Ilie Tarnovețki, Roman Sorocan, Iurii Bagrii și Mâhailo Hodan, care au fost uciși în luptele crâncene cu trupele ruse de ocupație, informează audiovizualul public Suspilne.
Militarul Dumitru Ciocan și-a pierdut viața pe 24 mai în regiunea Zaporijjia, potrivit unei informații postate de primarul comunității teritoriale Storojineț, Igor Mateiciuk. Slujba de înmormântare a fost oficiată astăzi, 29 mai, în localitatea Banilovul de Munte. Militarul avea doar 28 de ani.
Militarul Ruslan Prus a fost locotenent superior și participant la operațiunile antiteroriste din estul Ucrainei. A revenit în țară din Țările de Jos pentru a se alătura Forțelor Armate Ucrainene și a fost mobilizat în data de 1 martie 2022, conform informațiilor furnizate de primarul comunei Natalia Țâmbaliuc. Militarul a fost ucis pe 23 mai, la periferia vestică a orașului Bahmut, în timpul unui bombardament de artilerie. Rudele și-au luat rămas-bun de la el în orașul Novodnistrovsk.
Miliatrul Mâhailo Golovatiuk a fost adjunctul comandantului Brigăzii mecanizate separate nr.115 al Forțelor Armate ale Ucrainei. Bărbatul era colonel, primul comandant și fondatorul Batalionului de asalt nr. 8, iar ulterior a devenit șeful Statului Major al Brigăzii de asalt nr. 10 “Edelveis”, potrivit informațiilor postate de Consiliul regional Cernăuți. A fost condus pe ultimul drum duminică, în comuna Secureni.
Slujba de înmormântare a militarului Ilie Tarnovețchi a fost oficiată sâmbătă, 27 mai, în orășelul Storojineț. Miliatrul avea doar 38 de ani.
Militarul Roman Sorocan a fost condus pe ultimul drum, sâmbătă, pe Aleea Gloriei de la Cimitirul Central din orașul Cernăuți.
Militarul Iurii Bagrii a fost radio/telefonist într-un pluton, a fost grav rănit în urma unui bombardament cu mortiere în zona localității Ceasiv Iar din regiunea Donețk. Avea 45 de ani, a informat pe rețelele de socializare Consiliul orășenesc Secureni. Înmormântarea a avut loc sâmbătă, în orășelul Secureni.
Militarul Mâhailor Hodan și-a pierdut viața pe 21 mai în apropiere de satul Pavlivka din regiunea Donețk, se comunică pe pagina de Facebook a Consiliului sătesc Beregomet. Slujba de înmormântare a fost oficiată sâmbătă, în satul de baștină al militarului – Lopușna.
Glorie veșnică Eroilor! Dumnezeu să-i odihnească în pace!
Urmăriți-ne pe Telegram