Judecătoria din Hliboca, regiunea Cernăuți, a condamnat-o la doi ani de închisoare cu suspendare pe Natalia Holovaci, șoferița care, pe 23 decembrie 2023, a accidentat mortal un biciclist de 39 de ani în localitatea Tărășeni, pe drumul Cernăuți–Tereblecea.
Potrivit instanței, accidentul s-a produs la ora 18:45, când șoferița autoturismului Toyota Previa a lovit biciclistul ce traversa șoseaua, în aceeași direcție cu vehiculul. În urma impactului, victima a murit pe loc.
În timpul procesului, inculpata nu și-a recunoscut vinovăția. Ea a declarat că circula cu circa 50 km/h, pe carosabil uscat și fără trafic în sens opus, dar că nu l-a observat pe biciclist. Prima care l-a văzut a fost fiica sa, aflată pe scaunul din față. Șoferița a frânat brusc, însă impactul nu a mai putut fi evitat.
Soția victimei a declarat că nu dorește o pedeapsă severă pentru inculpată, dar a solicitat compensații morale și materiale, subliniind că a rămas singură cu doi copii minori. Instanța a decis plata a 519.000 de grivne ca despăgubiri morale și a dispus suspendarea executării pedepsei. Sentința poate fi atacată cu apel.
BucPress


