Regiunea Cernăuți își ia rămas bun de la militarul Ian Vilhovețkii

Astăzi, 20 septembrie 2022, regiunea Cernăuți își ia rămas bun de la un alt militar care cu prețul propriei vieți a apărat Patria de ocupații ruși, transmite Centrul regional teritorial de recrutare și sprijin social Cernăuți.
Este vorba despre soldatul superior Ian Vilhovețkii. Militarul este originar din orașul Cernăuți și a servit în cadrul unității militare A3029.
Conform comunicatului, militarul va fi înmormântat la 11.30 pe Aleea Gloriei din Cimitirul central din Cernăuţi.
„Amintire veșnică și slavă Eroului. Condoleanțe profunde familiei, rudelor și camarazilor!”, se spune în comunicat.