Regiunea Cernăuți – Lider în Ucraina la numărul de stații solare private
Regiunea Cernăuți se află printre regiunile din Ucraina cu cele mai multe stații solare private pe cap de locuitor. Acest fapt a fost confirmat pe 8 noiembrie, într-o conferință de presă susținută de directorul „Cernivțioblenergo”, Oleksandr Niverciuk, potrivit BucPress.
El a menționat că, în prezent, peste 3.348 de gospodării din ținut dețin stații solare.
„Datorită acestui lucru, în perioadele însorite, 80% din energia consumată este energie verde, produsă local, în regiunea Cernăuți. Doar 20% este preluată din sistemul național, ceea ce ne face aproape independenți din punct de vedere energetic”, a declarat Oleksandr Niverciuk.
Niverciuk a mai adăugat că în ultimele șase luni a fost un adevărat „boom” de instalare a panourilor solare, în special în rândul antreprenorilor, datorită stimulentelor economice oferite pentru astfel de inițiative.
„De atunci, majoritatea companiilor și-au montat stații solare și sisteme de stocare a energiei. Se simte acest impact: observăm frecvent scăderi semnificative în consumul de energie al anumitor companii. Ajungem să investigăm, iar când vedem panouri solare instalate, înțelegem imediat de unde provine reducerea consumului”, a explicat Niverciuk.
El a estimat că aproximativ 15-20% dintre antreprenorii din regiune au trecut la energia solară, acest lucru fiind vizibil în balanțele energetice lunare.
Sprijin guvernamental
Pentru a susține firmele care instalează echipamente de generare și stocare a energiei, există un program regional prin care se oferă compensații parțiale pentru achiziția acestora, a informat Ruslan Zaparaniuk, guvernatorul regiunii Cernăuți.
Astfel, se acordă o compensație de 30% din valoarea echipamentelor de generare și stocare a energiei (generatoare, baterii, stații de încărcare, panouri solare, turbine eoliene, pompe de căldură etc.), dar nu mai mult de 50.000 de grivne pentru un singur beneficiar.
În acest an, prin intermediul programului au fost achiziționate 6 generatoare, valoarea compensației ridicându-se la peste 200.000 grivne. Anul trecut, acest program a ajutat la achiziționarea a 19 generatoare pentru întreprinderi, oferind compensații de peste 900.000 grivne.
Urmăriți-ne pe Telegram