Regiunea Cernăuți: Până în anul 2023 va fi implimentat un program de sprijin pentru persoane strămutate intern
În regiunea Cernăuți va fi implementat Programul Internațional „Locuințe +5 pentru persoanele strămutate intern în comunitățile gazdă din Ucraina”. Programul include 5 direcții de asistență pentru persoanele strămutate, în special, asigurarea cu spațiu locativ, organizarea asistenței medicale și protecției sociale, alimentația și plasarea în câmpul muncii, informează Consiliul regional Cernăuți pe contul de Facebook, citat de bukinfo.
Prima etapă a implementării programului constă în formarea grupurilor de consultanți pentru instruire, desemnarea coordonatorilor grupurilor și a participanților potențiali la program. Acestea vor include reprezentanți ai consiliului regional și comunelor din regiune. Vor fi elaborate pașapoartele programelor bugetare pentru iecare dintre direcțiile programului, implementarea acestora fiind planificată până în anul 2035.
Președintele Consiliului Regional, Oleksii Boiko, a avut o întâlnire de lucru cu șefii consiliilor raionale ale regiunii, în cadrul căreia s-a pus accent pe organizarea unei campanii de informare privind implicarea comunelor în acest proiect.
„La începutul anului curs, în regiunea Cernăuți au fost înregistrate peste 80.000 de persoane strămutate intern, toți au rămas fără case și fără locuri de muncă. Ei au nevoie de atenția și ajutorul nostru”, a spus Oleksii Boiko.
Urmăriți-ne pe Telegram