Regiunea Cernăuți: Un fost militar de la Centrul teritorial de recrutare a oferit unui cunoscut rezervare de la mobilizare contra sumei de 7,5 mii dolari

Un fost militar dintr-unul dintre centrele teritoriale de recrutare din regiunea Cernăuți, declarat neapt pentru serviciu și eliberat din armată, a încercat să profite de relațiile sale pentru a obține câștiguri ilegale. Despre acest caz a informat Procuratura specializată în domeniul apărării din regiunea de vest.

La începutul lunii martie, bărbatul a aflat că un cunoscut dorește să se angajeze la o companie privată care se ocupă cu „rezervarea de la mobilizare” a personalului. Pentru aceasta era necesară actualizarea datelor militare și radierea din evidența Centrului teritorial de recrutare.

În cursul anchetei s-a stabilit că fostul militar i-a propus cunoscutului să plătească 7,5 mii de dolari, susținând că are relații printre funcționari și că poate facilita procesul. Inițial a primit 1.000 de dolari ca avans, iar restul de 6.000 dolari i-au fost înmânați printr-un intermediar care acționa sub controlul poliției, moment în care a fost reținut.

În acest context, Procuratura specializată în domeniul apărării din regiunea Cernăuți a adus bărbatului acuzația de abuz de influență. Instanța a dispus arestul preventiv, cu posibilitatea achitării unei cauțiuni.

BucPress

Donează pentru BucPress Cernăuți - sprijină jurnaliștii români din Ucraina