Reorganizări în învățământul rural din regiunea Cernăuți. A fost închisă Școala primară din Crigănești-Herța
În regiunea Cernăuți s-au luat măsuri pentru a suspenda sau reorganiza activitatea a șase școli cu un număr mic de elevi, unde învățau până la o sută de elevi. Aceste schimbări au fost anunțate de autoritățile regionale și fac parte dintr-un proces mai larg de reevaluare a rețelei școlare din zonă.
Conform legii Ucrainei privind învățământul mediu, decizia de înființare, reorganizare sau lichidare a instituțiilor de învățământ mediu este luată de către fondatori, adică de consiliile locale sau sătești. Conform informațiilor furnizare de Administrația Regională de Stat Cernăuți, autoritățile locale au decis să suspende activitățile a două școli primare din regiune.
Acestea sunt:
– Școala primară din Crigănești, comuna Herța, în cadrul căreia funcționa doar o singură clasă în care învățau 7 elevi. Copiii au fost mutați să învețe în Gimnaziul din Probotești, deoarece instituția nu dispunea de adăpost antiaerian;
– Școala primară din Voloca pe Ceremuș, care este filială a instituției de învățământ mediu din Vășcăuți. Elevii vor fi transportați la instituția principală până când numărul de copii în localitate nu va crește.
De asemenea, au fost comasate într-o singură filială trei școli primare și Gimnaziul din Putila. În mod specific, școlile primare din Râpeni și Foșchi au devenit filiale ale Liceului „Lukian Kobîlîțean” din Sârghieni.
În plus, Școala primară din Rija a devenit filială a Liceului „Iurii Fedkovici” din Putila, iar Gimnaziul din Zamoghila a devenit o filială a Liceului Dihtineț.
În anul de învățământ 2022-2023 în regiune au funcționat zece școli cu număr mic de elevi, în care învățau până la o sută de elevi, conform Suspilne:UA.