Reznikov: NATO ar trebui să ia în considerare varianta prin care Ucraina devine membru „de facto”, nu „de jure” al Alianței
NATO ar trebui să ia în considerare ideea de a acorda Ucrainei statutul de membru „de facto” și nu „de jure” al Alianței atunci când va discuta strategia sa pentru următorii 10 ani la summitul din iunie, a declarat vineri ministrul ucrainean al apărării, Oleksii Reznikov, citat de Reuters.
„Cred că, dacă vorbim despre aderarea Ucrainei la NATO de facto și nu de jure, ar putea fi o idee bună această strategie”, a declarat ministrul în cadrul forumului GLOBSEC 2022 de la Bratislava prin legătură video.
„Ucraina va fi și ea parte a strategiei, pentru că și noi suntem parte a flancului estic al Europei, flancul estic al țărilor NATO, flancul estic al UE. Cred că va fi o situație avantajoasă pentru toate țările”, a spus Reznikov.
Pe de altă parte în opinia lui Moscova încearcă să ducă războiul într-o „fază de durată” prin construirea de linii suprapuse de apărare în regiunile ocupate din sudul țării.
„Kremlinul încearcă să mute războiul într-o fază de durată. În loc să avanseze, trupele rusești construiesc apărări stratificate” în regiunile ocupate din sudul țării, în primul rând în Herson”, a afirmat Reznikov ”.
Agenția BucPress – www.bucpress.eu
Urmăriți-ne și pe platforma Telegram
Urmăriți-ne pe Telegram