Români din Ucraina, decorați de Președintele României

Președintele României, Klaus Iohannis, a semnat marți, 4 februarie 2025, o serie de decrete de decorare. Într-un gest de recunoaștere a contribuțiilor foarte importante la promovarea limbii și literaturii române, precum și a valorilor culturale naționale, Președintele României a acordat Ordinul „Meritul Cultural” în grad de Cavaler, Categoria F – „Promovarea culturii”, mai multor personalități din comunitatea românească din regiunile Cernăuți, Transcarpatia și Odesa.
Potrivit paginii oficiale a președinției române, în semn de apreciere pentru contribuția importantă avută la promovarea limbii și literaturii române ca fundament al culturii și valorilor naționale, pentru păstrarea tradițiilor civilizației românești, precum și pentru promovarea imaginii României în Ucraina, Președintele României a conferit Ordinul „Meritul Cultural” în grad de Cavaler, Categoria F – „Promovarea culturii”:
„Doamnei Andrieș Maria, jurnalist, redactor al revistei „Glasul Bucovinei”, Ucraina, doamnei Bojescu Aurica, cadru didactic în învățământul preuniversitar, secretar și membru fondator al Uniunii Interregionale „Comunitatea Românească din Ucraina”, domnului Mecineanu Mihail, profesor de matematică și fizică la Liceul din Orlivka, Consiliul Orășenesc Reni, Raionul Ismail, Regiunea Odesa, Ucraina, doamnei Puliska Hanna, profesor de limba și literatura română la Liceul cu predare în limba română „Mihai Eminescu” din Solotvino, Regiunea Transcarpatia, Ucraina, domnului Șapcă Nicolae, jurnalist, redactor-șef al ziarului „Monitorul Bucovinean”, Ucraina, și doamnei Ursu Natalia, profesor de limba și literatura română, administrator al Centrului de Informare al României, Universitatea Umanistă de Stat din Ismail, Ucraina”.
Președintele Klaus Iohannis a conferit distincții de mare valoare ca semn de apreciere pentru contribuțiile excepționale ale unor oficiali europeni la sprijinirea României în domeniul european și la aderarea țării la spațiul Schengen. Astfel, doamna Margrethe Vestager și doamna Věra Jourová au primit Ordinul Național „Steaua României” în grad de Mare Ofițer, iar doamna Ylva Johansson a fost distinsă cu același ordin, dar în grad de Comandor. De asemenea, generalul de brigadă Nedelcu Necolae Alexandru a fost recompensat cu Ordinul „Virtutea Militară” în grad de Comandor, cu însemn de pace, pentru contribuțiile sale militare și sprijinul logistic adus Ministerului Apărării Naționale.
Centrul Media BucPress le adresează cele mai sincere felicitări membrilor comunității românești din Ucraina pentru recunoașterea impactului activității lor culturale prin acordarea Ordinului „Meritul Cultural” în grad de Cavaler de către Președintele României.
Urmăriți-ne pe Telegram