Comuna Ciudei, din fostul raion Storojineț, regiunea Cernăuți, este în doliu după pierderea militarului de etnie română Vasile Pavliuc (n. 1979), soldat al unității militare A2582, originar din localitate.
Potrivit primarului Anatolie Pițul, acesta și-a pierdut viața la 25 iulie 2025, în apropierea localității Șahove, raionul Pokrovsk, regiunea Donețk, în timpul luptelor de pe frontul de est. „El a dat dovadă de curaj, eroism, rezistență și hotărâre, rămânând până la sfârșit credincios jurământului militar și poporului ucrainean”, a transmis administrația locală.
Astăzi, 12 august, are loc ceremonia de înmormântare. Sicriul cu trupul neînsuflețit va ajunge în sat în jurul orei 10:00 și va fi întâmpinat de localnici printr-un „coridor viu” de flori. Locuitorii își vor putea lua rămas-bun în fața Căminului Cultural din Ciudei, iar slujba religioasă se va oficia la Biserica „Sfântul Nicolae”.
Primăria și consiliul local din Ciudei transmit condoleanțe familiei îndoliate, subliniind că „suntem cu toții în veșnică datorie față de cei care și-au dat viața pentru o Ucraină liberă și independentă, pentru pacea poporului său”.
Marin Gherman


