Rămași fără biserică, credincioșii din Panca au sărbătorit Floriile în casa unui enoriaș (VIDEO)

În duminica Floriilor, credincioșii Parohiei „Sfântul Dumitru” din Panca, regiunea Cernăuți, sat locuit de ucraineni și polonezi, au sărbătorit această zi importantă pentru biserică într-o casă particulară, transformată provizoriu în locaș de închinăciune. Această decizie a venit în contextul în care biserica parohială a fost preluată recent de susținători ai Bisericii Ortodoxe a Ucrainei Autocefale (PȚU).
Potrivit reprezentanților Bisericii Ortodoxe Ucrainene (UPȚ), în data de 5 aprilie, clădirea bisericii ar fi fost ocupată în mod forțat, după ce au fost înlăturate lacătele de la intrare, iar comunitatea religioasă afiliată PȚU a preluat controlul asupra locașului. Potrivit enoriașilor, ei nu vor să viziteze lăcașul de cult care „nu mai este al lor”.
Conflictul dintre cele două comunități religioase – cea afiliată PȚU și cea rămasă în cadrul Bisericii Ortodoxe Ucrainene (desprinsă în mai 2022 de Patriarhia Moscovei, dar acuzată de Kiev de păstrarea legăturilor canonice cu aceasta) – durează de mai multe luni și implică atât divergențe privind apartenența religioasă a parohiei, cât și aspecte legale referitoare la dreptul de proprietate asupra bisericii. Credincioșii UPȚ susțin că au decis în cadrul adunării parohiale să rămână fideli mitropolitului Onufrie, în timp ce susținătorii PȚU afirmă că procesul de trecere a parohiei către jurisdicția lor s-a realizat legal.
În lipsa accesului la biserica tradițională, comunitatea UPȚ a organizat slujba de Florii într-o locuință particulară, adaptată temporar pentru oficierea serviciului religios, subliniind că își vor continua viața religioasă în ciuda circumstanțelor.
Situația din Panca este una dintre numeroasele tensiuni confesionale care au avut loc în ultimii ani în Ucraina, pe fondul schimbărilor în peisajul religios și al repoziționării unor comunități parohiale.
Conform recensământului din 2001, majoritatea populației comunei Panca era vorbitoare de ucraineană (97,37%), existând în minoritate și vorbitori de rusă (1,26%) și română (1,26%). În localitate există și o importantă comunitate poloneză.