Schimb de prizonieri: Alți 22 de soldați ucraineni eliberați din captivitate
Rusia şi Ucraina au efectuat, luni, un nou schimb de prizonieri, 22 de soldaţi ucraineni întorcându-se acasă, a declarat Andrii Iermak, şeful administraţiei prezidenţiale.
Acesta a indicat că printre militarii eliberaţi se află doi ofiţeri, sergenţi şi soldaţi care au luptat în diferite zone ale frontului. Unii dintre ei au fost răniţi.
O înregistrare video postată pe Telegram arată soldaţi înfăşuraţi în drapele ucrainene în culorile albastru şi galben şi strigând „Glorie Ucrainei!”.
„Astăzi am adus acasă 22 de luptători ucraineni din captivitate”, a spus Iermak, indicând că cel mai în vârstă dintre ei are 54 de ani, iar cel mai tânăr 23.
Andrii Iermak nu a oferit alte detalii despre schimbul cu Rusia.
Rusia şi Ucraina au făcut schimb periodic de grupuri de prizonieri în cursul războiului, ajuns în cea de-a 18-a lună.
Potrivit unor surse ucrainene, prin astfel de operaţiuni s-a realizat întoarcerea a 2.598 de soldaţi ucraineni care fuseseră capturaţi de trupele ruse.
Urmăriți-ne pe Telegram