Șefii întreprinderilor din Cernăuți au completat declarațiile de avere
Directorii companiilor de utilități și alte întreprinderi din centrul regional au completat declarațiile de avere și declarațiile de interese pentru anul 2022, informează audiovizualul public Suspilne.
Directorul întreprinderii ”Cernivți/Teplokomunenergo”, Oleksandr Korciun, a declarat un apartament de 72 de metri pătrați în orașul Vinița, coprietar împreună cu membrii familei. De asemenea, deține un automobil de marca NISSAN din 2008. A efectuat schimbări semnificative în starea sa financiară, vânzând un automobil din 2008 și achiziționând un Mercedes din anul 2018 în valoare de aproape un milion de grivne. La locul anterior de muncă Vinița/Teplokomunenergo a declarat un salariu de 300.000 de grivne și, în plus, 450.000 de grivne și 16.000 de dolari în numerar.
Directorul direcției de troleibuze Cernăuț, Petro Lâsak a fost numit director în luna iunie și a completat declarația de avere pentru anul 2022. A declarat un apartament, o casă de 200 de metri pătrați și două terenuri, proprietara cărora este soția lui Lâsak. De asemene, soția lui Petro Lâsak deține un autoturism TOYOTA anul 2019 în valoare de peste 800.000 de grivne. Funcționarul nu are mașină. Soția este antreprenor, anul trecut a avut un profit de 1,5 milioane de grivne. Lâsak a raportat un salariu de 250.000 de grivne la Departamentul de Transport și aproximativ aceeași sumă la Direcția de Troleibuze, precum și o pensie anuală de aproape 35.000 de grivne. Soția sa a declarat 35.000 de grivne în conturile bancare și 45.000 de grivne la cooperativele de credit și instituțiile financiare. Are două împrumuturi în suma de 760 de mii și 100 mii de grivne. Un alt credit de 84 mii de grivne a fost luat de Petro Lâsak.
Directorul întreprinderii ”Miskșep”, Grigorii Orobeți a fost numit în funcție în luna mai și a completat declarația pentru 2022 când era în funcția de șef adjunct. A declarat un teren și o casă cu o suprafață de 31 de metri patarți în satul Dolișne Zaluccia din regiunea Ivano-Frankivsk, precum și două mașini – Renault anul 2013 și NISSAN 2013. A primit un salariu de peste 340.000 de grivne în funcția de șef adjunct la întreprindera ”Miskșep”. Soția sa a declarat venituri de aproape 79.000 de grivne de la firma ”Trans-Iuniti”, alte 26.000 de grivne salariu la cooperativa ”Bukovinske Vice”. Are în numerar 150 mii de grivne și 32 mii de dolari, o altă sumă de 632 mii de grivne sunt pe un cont bancar. Soția lui Gorobeți deține în numerar 30 mii de grivne și 12 mii de euro.
Directorul întreprinderii ”Piața Kalinivski”, Oleg Gulpak, nu a completat declarația de avere. De asemenea, nu și-au completat declarațiile de avere directorul întrepridnerii ”Cernivți/Vodokanal”, Andrii Kolesnîk și directorul companiei ”Misksvitla”, Andrii Șaleev. Funcționarii vor depune declarațiile de avere pentru anul 2022 până la sfârșitul lunii ianuarie a anului viitor, iar pentru 2023 până în luna martie 2024.
Urmăriți-ne pe Telegram