Șeful Serviciului ucrainean pentru Situații de Urgență: Aproximativ 30% din teritoriul Ucrainei este minat
Serghii Kruk, șeful Serviciului de Stat pentru Situații de Urgență al Ucrainei a declarat că trupele ruse de ocupație au minat 30% din teritoriul țării.
Declarația a fost făcută în cadrul telemaratonului informativ al televiziunilor ucrainene.
„În Ucraina procentul de teritoriu minat este de aproximativ 30%, adică de două ori mai mult ca suprafața Austriei. Suprafața teritoriului minat a crescut de 10 ori față de perioada de înainte de război”, a menționat el.
Potrivit lui Kruk, în prezent cel mai activ proces de deminare are loc pe teritoriile eliberate din sudul țării. În regiunea Herson trebuie să fie deminat aproximativ 7.000 de kilometri pătrați de obiecte explozive, iar în regiunea Nikolaev – până la 1.500 de kilometri pătrați.
Urmăriți-ne pe Telegram