Un angajat al căilor ferate intenționa să saboteze contraofensiva ucraineană – Serviciul de Securitate al Ucrainei
Serviciul de Securitate al Ucrainei a reținut un agent al Federației Ruse, care a ajutat inamicul să saboteze un contraatac al Forțelor Armate ale Ucrainei. Acesta intenționa să distrugă o cale ferată în regiunea Dnipropetrovsk, potrivit tsn.ua.
Colaboraționistul rușilor s-a dovedit a fi un angajat al stației locale ”Ukrzaliznîțea”, informează serviciul de presă SBU. Acesta spiona transportul feroviar și locurile de descărcare ale armelor livrate Ucrainei pentru operațiunile de contraatac ale militarilor ucraineni. În plus, agentul rus înregistra coordonatele stațiilor de cale ferată și ale podurilor prin care era transportat armamentul greu și munițiile Forțelor de Apărare.
”Pentru a îndeplini indicațiile trupelor ruse, el a filmat cu telefonul mobil toate obiectele de infrastructură în timpul călătoriilor de serviciu. Informațiile de recunoaștere erau necesare ocupanților pentru a efectua atacuri aeriene asupra regiunii Dnipropetrovsk. De asemenea, invadatorii ruși examinau și “opțiunea unui sabotaj” asupra obiectelor Companiei naţionale a căilor ferate din Ucraina (Ukrzaliznîțea) cu implicarea acestui agent”, potrivit serviciului de presă SBU. Astfel, agresorul planifica să saboteze livrările de combustibil, arme și muniții către Forțele Armate Ucrainene pe frontul sud-estic.
În timpul percheziției efectuate la locuința suspectului s-au descoperit: grenade F-1 și RG-5; carabină; o cantitate mare de muniție pentru arme de foc; grenade fumigene. Colaboraționistul riscă închisoare pe viaţă.
Urmăriți-ne pe Telegram