Sfătosule bunic din Humulești…
Deja e cald afară, primăvara e timpurie în acest an. Iar prima zi a primei luni de primăvară ne vine cu mult-așteptatul Mărțișor. Dar ne vine și cu ziua de naștere a celui mai mare povestitor român, Ion Creangă. Nu există român care să nu fi citit și auzit, admirat și zâmbit la citirea sau vizionarea minunatelor povești ale vestitului humuleștean.
Mulți dintre noi au avut fericita ocazie de a vizita casa muzeu din Humulești, județul Neamț, România, și chiar de a admira parcul vis-a-vis de poveștile ce ne-au făcut copilăria atât de frumoasă. Tot aici se află și muzeul cu obiecte vechi și frumoase, ce ne duc cu gândul la acele vremuri când Nică fugea la scăldat vara, sau mergea la colindat iarna, sau mai dădea câte o raită pe la cireșe, sau se mai răzbuna pe pupăza din tei, sau mai făcea câte și mai câte…
Iar prietenia dintre cei doi mari clasici ai neamului nostru, Mihai Eminescu și Ion Creangă, a ajuns subiect de filme și amintiri ale contemporanilor, un model de adevărată prietenie, cum poate fi doar între niște oameni deosebiți.
În fiecare an, pe lângă tradiționalele mărțișoare, pregătim la liceul din Cupca și expoziții dedicate marelui povestitor. De asemenea, elevii noștri recită și versuri de și dedicate celor trei mari clasici: Mihai Eminescu, Ion Creangă, Vasile Alecsandri, atât de Ziua Internațională a limbii materne, cât și de Ziua Mondială a Poeziei, atât pe 21 februarie, cât și pe 21 martie. Dar, oricând îi aducem drept exemplu pe marii noștri înaintași, printre care un loc de cinste îl ocupă Ion Creangă.
Anul acesta, când marcăm circa 135 de ani de la trecerea în neființă a celor doi buni prieteni, a doi mari clasici ai literaturii române – Mihai Eminescu și Ion Creangă, la liceul nostru au fost organizate mai multe măsuri literar-muzicale. Iar acum, în luna martie, când marcăm ziua de naștere a vestitului povestitor humuleștean, am avut prilejul să admirăm un scenariu deosebit sub genericul „Ion Creangă – un Mărțișor dumnezeiesc”. Un crâmpei din amintirile din copilărie: La Cireșe, la Scăldat, Pupăza din tei, Caprele Irinuchăi, ne-au făcut să zâmbim și să ne simțim și noi copii. Am admirat cu toții un minunat fragment din povestea „Soacra cu trei nurori”. De asemenea, am ascultat versuri dedicate scriitorului. Iar Mărțișoare coapte aidoma literelor de când era Creangă învățător, gustoase și aromate am gustat cu toții. Toate acestea nu le-a readus în scenă profesoara de limbă maternă, profesoară metodistă Marilena Zâgrea. Ceva autentic și frumos. Un decor deosebit, clasic. Tot dumneaei a pregătit și un frumos lapbook dedicat lui Ion Creangă. Au susținut-o și celelalte profesoare de limba maternă, colegele de breaslă.
De asemenea, în sala de festivități a liceului, am amenajat o expoziție dotată cu cărțile scriitorului humuleștean, dar și cele dedicate lui, cât și o serie de portrete, ziare, reviste, broșuri…
În biblioteca mea personală, bineînțeles că și-a găsit un loc de cinste sfătosul bunic din Humulești, cum l-a numit un alt cunoscut poet basarabean. În afară de setul de ziare, am mai multe cărți de și despre Ion Creangă, fotografii cu căsuța de la Humulești, dar și „bojdeuca” din Țicău, din Iași, unde a locuit scriitorul, ba l-a găzduit o vreme și pe marele nostru poet.
Deși cunosc aș spune pe dinafară toate poveștile, amintirile, chiar și versurile pe care le-a scris, cu plăcere, ori de câte ori am posibilitate și dorință le recitesc. Cu aceeași plăcere vizionez și toate filmele documentare și artistice despre Creangă, Eminescu, alți mari oameni ai neamului nostru, de la care oricând avem și trebuie să învățăm atâtea lucruri bune.
Eleonora Schipor
P.S. În imagini: o fotografie mai veche făcută la Humulești, expoziția mea personală dedicată marelui clasic Ion Creangă, lapbookul și aspecte de la sărbătoarea dedicată scriitorului.
Urmăriți-ne pe Telegram