Sistem pilot pentru copii vulnerabili în Transcarpatia: „Casă de familie” pentru orfani și copii fără sprijin parental

Comunitățile din Transcarpatia pot implementa serviciul social „Casă de familie”, destinat îngrijirii și creșterii copiilor orfani sau lipsiți de sprijin parental, în condiții asemănătoare mediului familial.

Inițiativa face parte dintr-un proiect experimental al Ministerului Politicii Sociale, Familiei și Unității, menit să sprijine copiii din instituțiile de tip internat care încă nu și-au găsit o familie adoptivă, facilitându-le socializarea și pregătirea pentru viața independentă.

Transcarpatia se află printre cele 12 regiuni selectate pentru acest program pilot pe o perioadă de doi ani. Proiectul se va desfășura și în Volîn, Dnipropetrovsk, Jîtomîr, Kiev, Lvov, Poltava, Sumî, Cernăuți, Cernihiv, Hmelnîțkîi și Harkov.

„Casă de familie” este parte a reformei naționale de deinstituționalizare și dezvoltare a formelor familiale de creștere a copiilor, fiind implementată în cadrul Strategiei pentru asigurarea dreptului fiecărui copil de a crește într-un mediu familial.

În cadrul unei întâlniri online cu reprezentanții serviciilor sociale și ai comunităților, vicepreședintele Administrației Militare Regionale Transcarpatia, Iurii Guzineț, a subliniat importanța proiectului:

„Serviciul oferă copiilor, inclusiv celor cu dizabilități sau boli grave, posibilitatea de a nu rămâne în instituții și de a crește în condiții cât mai apropiate de cele familiale. Îndemnăm comunitățile să se alăture acestei inițiative. Sprijinul vostru de azi le construiește viitorul de mâine.”

Programul presupune amenajarea unor locuințe pentru grupuri de 6–8 copii, cu o echipă de specialiști – educator familial, asistent social, psiholog și alți profesioniști. Aici copiii vor învăța să gestioneze viața de zi cu zi și să-și organizeze propriul spațiu.

Comunitățile interesate trebuie să depună cerere la Fondul pentru Protecția Socială a Persoanelor cu Dizabilități, să identifice copiii beneficiari, să asigure spațiul necesar, să desemneze furnizorul de servicii și să organizeze transportul specializat.

Proiectul se va desfășura în regim de cofinanțare: statul acoperă salariile personalului și costurile de întreținere a copiilor prin Fondul pentru Protecția Socială a Persoanelor cu Dizabilități, iar cheltuielile suplimentare vor fi suportate din bugetul local.

Mai multe informații și detalii privind participarea în pilot sunt disponibile pe site-ul Fondului: https://tinyurl.com/unxczjkx

Sursa: Serviciul pentru copii, Administrația Regională Transcarpatia

Elvira Chilaru

Donează pentru BucPress Cernăuți - sprijină jurnaliștii români din Ucraina