Spectacol de Duminica Femeilor Mironosițe la școala duminicală a ”Icoanei Maicii Domnului a Semnului”
De frumoasa sărbătoare a duminicii Femeilor Mironosițe la Școala duminicală care funcționează pe lângă Biserica ”Icoanei Maicii Domnului a Semnului”, din cel mai apropiat de Cernăuți colțișor al comunei Ostrița, a avut loc un spectacol prezentat de cei mai tineri enoriași ai bisericii.
Discipolii școlii duminicale susținuți de preoteasa Natalia Iutiș și conducătoarea corului bisericesc Ana Gostiuc au prezentat câteva spectacole cu tâlc creștinesc au recitat poezii și au interpretat cântece pentru toate mamele și femeile în general. Cu o mare duioșie a interpretat un cântec închinat celei mai scumpe ființe de pe pământ, mamei, discipola școlii duminicale și eleva Liceului ”Alexandru cel Bun” din Cernăuți, Daniela Chibac.
De menționat că Duminica Femeilor Mironosițe este a doua duminică ce urmează după cea a Sfintelor Paști. În ziua Învierii Domnului, femeile care Îl însoțiseră pe Domnul în vremea propovăduirii Sale aduseseră la mormântul Său uleiuri parfumate pentru a completa ritualul îngropării lui Hristos. Ele au fost primele care au văzut mormântul gol și care au primit de la Domnul porunca de a le duce apostolilor vestea cea bună. Tot în această zi se face și pomenirea Sf. Iosif din Arimateea și a Sf. Nicodim. Femeile mironosițe (purtătoare de miruri) au fost, potrivit Tradiției, în număr de opt. Fiecare din cele patru Evanghelii atribuie acestor femei roluri diferite, atât în vremea Răstignirii Domnului cât și în dimineața Învierii, la mormântul Domnului, poate și din cauză că cele opt femei au ajuns în mai multe grupuri și la momente diferite în locurile respective. Cele opt femei sunt: Maria Magdalena, Maria, Maica Domnului, Ioana, Salomeea (soția lui Zevedei), Maria lui Cleopa (sau a lui Alfeu), Suzana, Maria din Betania, Marta din Betania.
Dintre acestea, primele cinci sunt cele mai cunoscute și mai vizibile încă din textul Scripturii. Acestora, Tradiția le adaugă pe ultimele trei. Cinci din aceste femei erau și foarte bogate – Maria Magdalena, Ioana, Suzana și surorile Maria și Marta din Betania.
Cele opt femei au petrecut multă vreme alături de Domnul, slujindu-I vreme de trei ani, cât a durat propovăduirea Sa. Despre Maria Magdalena, Ioana, Suzana și celelalte se spune că slujeau Domnului „din avutul lor” dimpreună cu „multe altele” spune sfântul evanghelist Luca.
Agenția BucPress – www.bucpress.eu
Urmăriți-ne pe Telegram