Stoltenberg despre contraofensivă – ”Ucrainenii au depășit din nou așteptările noastre”
Forțele de apărare continuă să avanseze pentru eliberarea tuturor teritoriilor ocupate. Secretarul general al NATO a afirmat că ucrainenii au depășit din nou așteptările. Jens Stoltenberg a spus acest lucru într-un interviu acordat postului CNN, citat de 24tv.ua .
De asemenea, oficialul a subliniat importanța sprijinirii statului ucrainean și a respins critica referitoare la contraofensiva ”lentă”. ”Ucrainenii eliberează treptat poziții, ceea ce înseamnă că îi alungă pe ruși și sunt capabili să străpungă anumite teritorii bine fortificate, inclusiv datorită câmpurilor de mine, așadar, acum este important să-i sprijinim (Forțele Armate ucrainene –n.r.)”, a subliniat secretarul general. De asemenea, a remarcat că aceasta este o luptă crâncenă, dificilă și o cale anevoioas spre victorie, însă ucrainenii obțin succese.
În răspunsul său la întrebarea privind discrepanțele în evaluarea tacticii contraofensivei în rândul militarilor occidentali, Stoltenberg a menționat că există un dialog constant între aliații din NATO și, desigur, un dialog cu Ucraina. ”Am observat că ucrainenii au depășit din nou așteptările, și trebuie să ne amintim, că totul a început anul trecut cu invazia pe scară largă a Rusiei în Ucraina. La acea vreme, experții credeau că Ucraina va rezista doar câteva zile sau săptămâni, dar au eliberat Nordul, Kievul, Estul, Harkivul, teritorii la Sud, Hersonul. Și acum ei obțin chiar mai multe succese” a subliniat oficialul.
De asemenea, el a adăugat că la etapa actualaă sunt utile sfaturile și susținerea, ”dar în cele din urmă, ucrainenii trebuie să ia decizii”. Pe lângă aceasta, Stoltenberg a menționat că sistemele de apărare antiaeriană furnizate de aliați și-au demonstrat deja eficiența excepțională. Forțele armate ucrainene folosesc cu iscusință aceste sisteme, precum și dronele și rachetele cu rază lungă, a încheiat secretarul general.
Urmăriți-ne pe Telegram