Taberele ARC se pregătesc de start pentru tinerii români din diaspora și comunitățile istorice

Departamentul pentru Românii de Pretutindeni pregătește ediția 2026 a programului „Taberele ARC”, destinat copiilor, elevilor, studenților și tinerilor români din afara granițelor României.

Potrivit Agenției BucPress din Cernăuți, citând Departamentul pentru Românii de Pretutindeni, în această perioadă sunt finalizate ultimele etape administrative și logistice necesare desfășurării programului, iar deschiderea oficială a înscrierilor va avea loc în perioada următoare, până cel târziu la 12 iunie 2026.

Programul „Taberele ARC” le oferă tinerilor români din diaspora și din comunitățile istorice posibilitatea de a participa la activități educative, culturale și recreative în România. Participanții vor avea ocazia să descopere valorile identitare, tradițiile și cultura românească, într-un cadru prietenos și dinamic.

DRP recomandă celor interesați să formeze din timp grupurile de participanți, să pregătească documentele necesare înscrierii, conform modelelor publicate pe site-ul instituției, și să planifice transportul și perioadele de concediu.

O noutate a ediției din 2026 este decontarea cheltuielilor de transport în limita a 600 de lei de persoană pentru participanții din diaspora sau din comunitățile istorice aflate în țări fără graniță comună cu România, conform procedurii de transport a programului.

Pentru comunitățile istorice din state cu graniță comună cu România, transportul va fi asigurat de DRP, cu preluare dus–întors din orașele stabilite de organizatori.

Detaliile disponibile în acest moment pot fi consultate pe pagina Departamentului pentru Românii de Pretutindeni dedicată programului „Taberele ARC”.

BucPress

Donează pentru BucPress Cernăuți - sprijină jurnaliștii români din Ucraina