Tarifele la electricitate pentru populație în Ucraina rămân neschimbate până la 31 octombrie 2025

Guvernul Ucrainei a decis să păstreze neschimbate tarifele la energie electrică pentru populație până la 31 octombrie 2025, anunță Ekonomicina Pravda.

Astfel, se menține un preț fix unic pentru consumatorii casnici individuali și colectivi la nivelul de 4,32 grivne/kWh. De asemenea, rămâne valabil și tariful de noapte pentru cei care folosesc contoare cu două zone – 2,16 grivne/kWh.

Ministrul Energiei, Herman Halușcenko, a subliniat că decizia vine după o iarnă dificilă, în care infrastructura energetică a Ucrainei a fost grav afectată de atacuri, fiind distruse sau avariate aproximativ 10 GW de capacități de generare. În prezent, echipele energetice continuă lucrări ample de reparații și reconstrucție în toată țara.

Alexandru Vasilachi

Donează pentru BucPress Cernăuți - sprijină jurnaliștii români din Ucraina