Toamna bucovineană la Liceul din Cupca, regiunea Cernăuţi
O zi deosebită, în anii precedenți o numeam sărbătoare, acum sunt alte timpuri, cu părere de rău, ne vine pe meleagurile carpatine, pe pământul nostru bucovinean.
Odată cu sosirea toamnei frunzele își schimbă culoarea, începe noul an de învățământ, începe anul bisericesc…
Toamna bucovineană este una dintre cele mai iubite și așteptate zi de elevi, profesori și părinți la liceul din Cupca. Anual elevii noștri sub îndrumarea bunilor lor dascăli, dar ajutați și sprijiniți de părinți, pregătesc cele mai felurite compoziții, expoziții, aplicații, versuri, cântece, scenete – având toate tematica toamnei. Toamna bucovineană este prezentă în povești cu Feți Frumoși, Ilene Cosânzene, zâne, moși, babe, prichindei, inimioare, potcoave, dar și animale de pădure sau domestice, păsări, frunze, flori, plante… „Toamna în pădure”, „În livada bunicilor”, „Grădina fermecată”, „Lumea poveștilor”, „La cules ciuperci”, „Darurile toamnei”, „Ce ne aduce toamna” – iată doar câteva denumiri dintre zecile de compoziții pregătite cu mare fantezie de elevii noștri.
Desene, gazete de perete, poezii și scenete, aplicații, compoziții au pregătit atât elevii claselor mici cât și mijlocii, s-au încadrat activ și elevii claselor mari.
Împreună cu membri comitetului școlăresc am apreciat munca părinților, pentru costumație, pentru implicare în pregătirea multor exponate foarte originale. Am apreciat ingeniozitatea elevilor și munca profesorilor, a diriginților, a învățătorilor. La toți le mulțumim frumos și le dorim succese pe viitor.
Anume asemenea măsuri educă la elevii noștri simțul responsabilității, al fanteziei, al frumosului, al dragostei de natură, de meleagul natal.
Pentru BucPress
Eleonora Schipor
Urmăriți-ne pe Telegram