Transcarpatia: A fost reținut un străin, suspectat de trecerea ilegală a unui bărbat peste graniță

Se dădea drept jurnalist militar: un străin a fost reținut în Transcarpatia, suspectat de trecerea ilegală a unui bărbat peste graniță. În Transcarpatia, în apropierea localității Veleanîi Bereznîi, a fost reținut un străin de 45 de ani, suspectat că a facilitat trecerea ilegală a unui bărbat în Slovacia. Potrivit anchetei, acesta ar fi primit 10.000 de dolari pentru serviciile sale. De asemenea, a fost reținută o femeie de 47 de ani din Harkov, care avea rolul de a găsi potențiali „clienți”. Despre acest caz a informat Serviciul de Grăniceri al Ucrainei.
Grănicerii au oprit un autovehicul în care se aflau ambii suspecți, precum și un bărbat de 30 de ani din Kiev. Străinul a declarat că este jurnalist militar și purta uniformă.
Pe numele kieveanului a fost întocmit un proces-verbal pentru încercarea de trecere ilegală a frontierei. Cei doi suspecți de organizarea transportului ilegal riscă până la cinci ani de închisoare, dacă vor fi găsiți vinovați în instanță.
De asemenea, anchetatorii au stabilit că străinul figurează în baza de date a „Interpol”. El este căutat pentru suspiciuni de fraudă în Polonia, unde a locuit anterior.
Audiovizualul public din Transcarpatai încearcă să obțină comentarii de la suspecți pentru a le prezenta punctul de vedere.
Urmăriți-ne pe Telegram