Transcarpatienii și-au luat rămas bun de la ofițerul Vasil Herici

În Transcarpatia, în orașul Perecin, pe 8 iunie, și-au luat rămas bun de la ofițerul căzut în luptele grele din estul țării, Vasil Herici. Acest lucru a fost anunțat de șeful Consiliului orășenesc Perecin, Ivan Pohoriliak pe Facebook.

Locotenentul superior în vârstă de 30 de ani, comandantul plutonului de asalt montan, a servit  în Forțele Armate din 2014. În martie 2022, Vasil Herici a primit Ordinul „Bogdan Hmelnițki” de gradul  III.

„Nu găsesc cuvinte pentru a transmite emoțiile oamenilor de la înmormântarea unui soldat care a murit apărând statul nostru”, a scris primarul.

„Tristețe, jale, dar și o nemăsurată dorință de răzbunare pe dușmanul perfid, care ne-  a invadat  țara  și curmă viața  tinerilor noștri, care mai mult decât orice și-au iubit Patria și pământul natal, plămădit cu sângele şi întărit cu oasele înaintașilor noştri. Toată lumea venită să petreacă eroul pe ultimul lui drum a  îngenunchiat în fața cortegiului funerar”, a  accentuat primarul.
Agenția BucPress – www.bucpress.eu

Elvira Chilaru

Donează pentru BucPress Cernăuți - sprijină jurnaliștii români din Ucraina