Ucraina, mai aproape ca niciodată de pace – declarația președintelui Zelenski

Președintele Volodimir Zelenski a declarat că Ucraina este mai aproape ca niciodată de pace, la aproape trei ani de la începutul războiului cu Rusia.
„Luptăm, trăim, facem tot posibilul pentru a aduce pacea mai aproape. Suntem mai aproape ca niciodată în acești trei ani de război. Ne-am apărat statul, independența, țara, capitala, multe orașe și sate. Din păcate, am pierdut mulți oameni. Sunt foarte mândru de eroii noștri. Cine ar fi putut anticipa toate acestea? Nimeni. Cine ar fi putut prevedea toate consecințele? Nimeni”, a afirmat președintele ucrainean într-un interviu acordat Associated Press.
Zelenski a subliniat că stabilizarea situației și asigurarea păcii pentru toți ucrainenii rămân priorități esențiale. „Cred că acesta este cel mai important lucru”, a adăugat el.
În cadrul aceluiași interviu, liderul ucrainean a avertizat că excluderea Ucrainei din eventualele negocieri dintre SUA și Rusia privind încheierea conflictului ar fi „foarte periculoasă” și a subliniat necesitatea unui dialog continuu între Kiev și Washington pentru elaborarea unui plan de încetare a focului.
Anterior, Zelenski a menționat că, dacă fostul președinte american Donald Trump dorește să-l forțeze pe liderul de la Kremlin, Vladimir Putin, să accepte pacea, ar putea reuși.
Urmăriți-ne pe Telegram