Ucraina nu mai oferă servicii consulare bărbaților de peste hotare. „Unora nu le pasă de țara lor”
Ministrul Afacerilor Externe al Ucrainei, Dmytro Kuleba, a confirmat informația privind suspendarea serviciilor consulare pentru cetățenii ucraineni de vârsta mobilizării, aflați în străinătate, menționând că, în situația actuală, principala prioritate este lupta pentru supraviețuirea Ucrainei.
“Cum se vede acum: un om de vârstă militară a plecat în străinătate, a arătat țării sale că nu-i pasă de supraviețuirea ei, iar apoi se întoarce și vrea să primească servicii din partea țării respective. Nu este posibil așa ceva. Suntem în război”, a scris Kuleba.
Kuleba a precizat că protejarea drepturilor și intereselor cetățenilor ucraineni din străinătate a fost și rămâne o prioritate pentru Ministerul Afacerilor Externe, dar în situația actuală, principala prioritate este lupta pentru supraviețuirea Ucrainei.
El a reamintit că obligația de a-și actualiza datele la centrele teritoriale de recrutare a existat chiar înainte de adoptarea noii legi privind mobilizarea.
“Dacă acești oameni consideră că cineva luptă departe pe front și își dă viața pentru această țară, în timp ce altcineva stă în străinătate și primește servicii din partea acestei țări, nu merge așa. Șederea în străinătate nu scutește un cetățean de îndatoririle sale față de țară. De aceea, ieri am dat instrucțiuni să se ia măsuri pentru a restabili o atitudine corectă față de bărbații aflați la vârsta mobilizării în Ucraina și în străinătate. Va fi corect”, a declarat Dmytro Kuleba.
El a adăugat că Ministerul Afacerilor Externe va oferi în curând clarificări cu privire la procedura ulterioară de obținere a serviciilor consulare pentru bărbații care au vârsta de mobilizare la misiunile diplomatice de peste hotare.
Urmăriți-ne pe Telegram