Guvernul Ucrainei a anulat restricțiile privind ieșirea din țară pentru toate femeile, indiferent de funcțiile pe care le ocupă în instituțiile publice, administrația locală, întreprinderile de stat sau instanțele de judecată, potrivit Agenției BucPress din Cernăuți.
Anunțul a fost făcut vineri, 15 mai, de premierul Ucrainei, Iulia Svîrîdenko. „Guvernul elimină restricțiile privind traversarea frontierei pentru toate femeile, fără excepții, indiferent de funcțiile ocupate în autoritățile publice, administrația locală, întreprinderile de stat sau instanțele de judecată”, a transmis aceasta.
Decizia clarifică regimul de călătorie pentru femeile care ocupă funcții publice sau lucrează în instituții ale statului. În ultimii ani, anumite categorii de funcționare, deputate locale, angajate ale instituțiilor publice sau reprezentante ale unor întreprinderi de stat au fost vizate de reguli speciale de ieșire din țară pe durata legii marțiale.
Restricțiile au fost introduse după ce, la 23 ianuarie 2023, președintele Volodîmîr Zelenski a pus în aplicare decizia Consiliului Național de Securitate și Apărare privind limitarea deplasărilor peste hotare pentru funcționarii publici. În baza acelor reguli, funcționarii puteau părăsi Ucraina doar în interes de serviciu.
Ulterior, măsurile au fost relaxate treptat. La 27 august 2025, Iulia Svîrîdenko a anunțat că femeile-deputate din consiliile locale, care activează pe bază de voluntariat, pot ieși liber din țară pe durata legii marțiale. La 6 mai 2026, Cabinetul de Miniștri a permis călătoriile peste hotare pentru mai multe categorii de femei-funcționare publice.
Noua decizie elimină și aceste diferențe între categorii. Astfel, femeile pot traversa frontiera fără restricțiile suplimentare aplicate anterior în funcție de poziția ocupată în instituțiile statului.
Măsura vine în contextul în care Ucraina se află în continuare sub lege marțială, iar regimul de ieșire din țară rămâne strict pentru bărbații apți de serviciu militar, cu vârste între 18 și 60 de ani.
Elvira Chilaru


