Ucraina și România vor dezvolta șase puncte de trecere la frontiera comună

Șase puncte de trecere la frontiera ucraineano-română, situate pe teritoriul regiunii Cernăuți, au fost incluse în planul general de dezvoltare a infrastructurii de frontieră la punctele de trecere rutiere, elaborat de Ucraina și România, a raportat șeful Administrației Militare Regionale Cernăuți, Ruslan Zaparaniuk.

„Strategia comună ucraineano-română privind dezvoltarea infrastructurii vamale și de frontieră a fost prezentată la Cernăuți”, a menționat Zaparaniuk pe canalul său de Telegram.

Planul general include 14 puncte de trecere.

Proiectul are ca scop creșterea volumului de mărfuri, a operațiunilor de export-import și a fluxului de pasageri între Ucraina și statele membre ale Uniunii Europene.

În plan au fost stabilite prioritățile pentru diferitele obiective. În special, punctele de trecere „Porubne-Siret” și „Bila Krynytsia-Climăuți” sunt clasificate ca obiecte de înaltă prioritate, în timp ce „Diakivți-Racovăț” și „Krasnoilsk-Vicovu de Sus” sunt considerate de prioritate medie. „Șepit-Izvoarele Sucevei” și „Ruska-Ulma” sunt obiecte cu prioritate redusă.

Potrivit gubernatorului regiunii Cernăuți, prioritatea imediată este reabilitarea punctelor de trecere existente. Astfel, extinderea punctului de trecere „Porubne-Siret” va permite o creștere cu 20% a fluxului de mărfuri și cu 40% a fluxului de pasageri. Pentru finanțarea planului, se plănuiește atragerea de parteneri internaționali și donatori.

Se subliniază că, pe baza planului general, vor fi formulate cererile către Comisia Europeană.

BucPress

Donează pentru BucPress Cernăuți - sprijină jurnaliștii români din Ucraina