Ucraina vrea să stabilească noi reguli de trecere a frontierei pentru adolescenți
Rada Supremă a Ucrainei a fost sesizată cu proiectul de lege nr. 9480., informează site-ul Frontierei de Stat al Ucrainei. Acesta vizează stabilirea unor noi reguli de trecere a frontierei pentru adolescenții ucraineni
Parlamentarii doresc să restricționeze călătoriile independente în afara Ucrainei pentru adolescenți. Există ideea că copiilor ar trebui să li se acorde dreptul de a călători independent la împlinirea vârstei majoratului.
Potrivit inițiativei deputaților, adolescenții cu vârste cuprinse între 16 și 18 ani vor putea părăsi țara doar dacă sunt însoțiți de adulți. Adică unul dintre părinți, cu acordul celuilalt, sau însoțiți de o persoană autorizată, tot cu acordul părinților.
În cazul unui orfan sau al unui copil lipsit de îngrijirea părinților, permisiunea de a părăsi Ucraina va fi eliberată cu acordul autorității tutelare, în conformitate cu procedura stabilită de Cabinetul de Miniștri. Copiii vor putea, de asemenea, să călătorească în mod independent începând cu vârsta de 18 ani.
Motivul acestei inovații este necesitatea de a armoniza legislația ucraineană cu cea europeană. Au existat cel puțin 240 de cazuri în care copiii au fost luați de la refugiații ucraineni în Europa, deoarece călătoriile fără părinți sau fără însoțitori ale minorilor în UE sunt permise doar de la vârsta de 18 ani.
Atunci când un copil a fost reținut în Europa fără părinți, i s-a acordat statutul de “străin minor neînsoțit”. Acest statut presupune supravegherea poliției, monitorizarea de către serviciile sociale și chiar posibilitatea de a plasa copiii în instituții speciale și de a numi tutori temporari.
Agenția BucPress – www.bucpress.eu
Urmăriți-ne pe Telegram