Ucrainenii care au fugit în UE prin Tisa sau Carpați riscă deportarea

Mai multe țări ale Uniunii Europene au revizuit semnificativ regulile de ședere pentru cetățenii ucraineni, iar cei care refuză să se conformeze sunt tot mai des privați de ajutoare, iar cei care încalcă regimul de migrație sunt activ returnați în țară, potrivit declarațiilor șefei Serviciului de Migrație de Stat al Ucrainei, Natalia Naumenko.

Aceasta a precizat că în 2026 guvernele europene au intensificat procedurile de readmisie — mecanismul internațional de returnare a persoanelor aflate ilegal pe teritoriul altui stat. Deși acordul de readmisie dintre Ucraina și UE a fost semnat înainte de invazia la scară largă, numărul cazurilor de aplicare a crescut semnificativ începând cu 2024 și mai ales în cursul acestui an. Polonia, Cehia și Germania au transmis deja numeroase solicitări de returnare atât a bărbaților, cât și a femeilor ucrainene.

Naumenko a identificat trei categorii principale de ucraineni care sunt returnați forțat: cei care au intrat în UE eludând punctele de trecere a frontierei — de pildă, traversând râul Tisa sau trecând prin munții Carpați —, persoanele care nu și-au legalizat sau prelungit la timp șederea în UE, și cetățenii care au comis infracțiuni pe teritoriul statelor membre, determinând autoritățile să scurteze termenul de ședere.

Totodată, șefa Serviciului de Migrație a subliniat că aceste măsuri nu reprezintă o „expulzare” în sens propriu, ci mai degrabă o presiune pentru ca ucrainenii să se întretrină singuri în străinătate. Țările europene sunt interesate să păstreze forța de muncă calificată pe piața lor, însă capacitățile sistemelor de asistență socială nu sunt nelimitate.

BucPress

Donează pentru BucPress Cernăuți - sprijină jurnaliștii români din Ucraina