Uniunea Europeană plănuiește să înființeze un nou fond în valoare de 100 de miliarde de euro pentru sprijinirea pe termen lung a Ucrainei, în condițiile în care nu se întrevăd semne de încetare a războiului declanșat de Rusia.
Potrivit agenției Bloomberg, fondurile ar putea face parte din propunerea UE pentru următorul buget multianual (2028–2034), ce urmează să fie prezentat în luna iulie. Dacă va fi aprobat de statele membre, finanțarea ar urma să înceapă în 2028, asigurând un sprijin stabil pentru Ucraina.
De la începutul invaziei ruse pe scară largă, acum trei ani și jumătate, UE a oferit Ucrainei deja aproape 160 de miliarde de euro. Această sumă include un pachet de 50 de miliarde de euro în granturi și împrumuturi valabile până în 2027. În plus, împreună cu țările din Grupul celor Șapte (G7), UE a creat un mecanism separat de creditare de 50 de miliarde de dolari din veniturile obținute din activele rusești înghețate.
Noul fond ar urma să funcționeze după un model similar: Comisia Europeană va acorda sprijin sub formă de granturi și împrumuturi avantajoase. Majoritatea plăților vor fi condiționate de reforme necesare integrării Ucrainei în UE.
Se preconizează că propunerea va fi discutată în preajma prezentării următoarei Cadrului Financiar Multianual al UE, planificată pentru 16 iulie. Unele detalii ar putea fi făcute publice mai târziu, au declarat surse ale Bloomberg.
Comisarul european pentru economie, Valdis Dombrovskis, a declarat marți că UE analizează „diverse opțiuni” pentru a asigura finanțarea și pentru anul următor.
„Blocul este pregătit să ofere Ucrainei tot sprijinul necesar atât timp cât va fi nevoie”, a subliniat Dombrovskis.
El a mai menționat că Comisia Europeană ia în calcul și majorarea asistenței financiare nu doar din bugetul UE, ci și din veniturile provenite din activele suverane ruse înghețate, în funcție de evaluarea FMI privind deficitul bugetar potențial al Ucrainei.
BucPress


