Ukrenergo – Ucraina intenționează să reia exportul de energie electrică
Compania „Ukrenergo” a anunțat că va exporta energie electrică. Începând cu 25 august, Ucraina intenționază să reia exportul de energie electrică către România, Ungaria și Moldova. Despre acest lucru a informat pe 23 august, în Telegram, serviciul de presă “Ukrenergo”.
”Mâine va fi organizată o licitație pentru accesul la interconexiunile internaționale în direcțiile România, Ungaria și Moldova. Acest lucru va permite evitarea restricțiilor pentru producătorii ucraineni de energie electrică”, se precizează în comunicat. Datorită scăderii temperaturilor, ucrainenii au început să consume mai puțină energie electrică, iar unul dintre blocurile energetice ale unei centrale nucleare a revenit în funcțiune după o reparație planificată, ceea ce generează un excedent de capacitate în sistemul energetic ucrainean. Reprezentanții companiei “Ukrenergo” au menționat că exportul va avea loc doar atunci când centralele solare funcționează la capacitate maximă.
„Pentru a evita avariile, sistemul energetic trebuie să funcționeze echilibrat – cantitatea de energie produsă în fiecare minut trebuie să corespundă cantității consumate. Există două modalități de a gestiona surplusul: limitarea producției centralelor solare ucrainene sau reluarea exportului de energie electrică în timpul zilei”, au declarat reprezentanții companiei. În perioadele de consum maxim, când capacitatea sistemului energetic este insuficientă, exportul de energie electrică din Ucraina va fi întrerupt, au subliniat reprezentanții „Ukrenergo”.
Urmăriți-ne pe Telegram