Un bărbat din Ucraina a încercat să se sinucidă într-un centru de mobilizare în armată. Și-a tăiat venele în toaletă
Pe rețelele de socializare se răspândesc informații despre o tentativă de sinucidere în Centru Teritorial de Recrutare și Asistență Socială din Hust (centru de mobilizare în armată), potrivit presei regionale din Transcarpatia.
Serviciul de relații publice al Comisariatului Militar Regional din Transcarpatia a confirmat incidentul pentru Mukachevo.net și a declarat că bărbatul a încercat să se sinucidă în toaleta comisariatului militar.
Bărbatul a fost reținut de către ofițerii Serviciului Frontierei de Stat în timp ce încerca să treacă ilegal frontiera pe 13 martie 2024. Ulterior, polițiștii de frontieră l-au dus pe bărbat la Centru de recrutare pentru a clarifica datele sale de înregistrare militară.
“În timpul șederii sale pe teritoriul Centrului amintit, Habarov E.V, a mers la toaletă, unde, după un timp, a fost găsit de un reprezentant al centrului din Hust cu urme de sânge și tăieturi pe mâini. Militarii i-au acordat primul ajutor de urgență și au chemat o ambulanță”, se arată în comunicat.
Bărbatul a fost transportat la Spitalul orășenesc Hust. Medicii au înregistrat o tentativă de sinucidere. O anchetă internă este în curs de desfășurare la centrul teritorial de recrutare și asistență socială.
Urmăriți-ne pe Telegram