Făptașii au instalat ilegal o conductă de gaz spre un bloc de locuințe, s-au conectat neautorizat la sistemul de distribuție a gazelor și au sustras efectiv gaz pentru funcționarea unei centrale termice locale, transmite Naftogaz al Ucrainei.
Prejudiciul constituie cel puțin 87,5 milioane de grivne, a declarat Serghii Koretskîi, președintele consiliului de administrație al Naftogaz, potrivit aceleiași surse. Este vorba despre imobilul de pe strada Constituției, 42 din Cernăuți, ridicat de societatea cu răspundere limitată „V-BUD I KOMPANIIA”.
Schema a fost descoperită de specialiștii în securitate ai companiei Gazmereji și ai Naftogaz, informează Naftogaz al Ucrainei. Toate materialele au fost transmise organelor de drept pentru tragerea la răspundere a persoanelor vinovate. Naftogaz va solicita compensarea prejudiciului cauzat.
Pierderile anuale din furturile de gaz ale consumatorilor casnici se ridică la miliarde de grivne și sunt consecința diverselor scheme și manipulări, a subliniat președintele Naftogaz.
Alexandru Vasilachi


